Avem nevoie să fim vulnerabili, pentru că doar prin autenticitate ne putem conecta cu ceilalți.
Unele greșeli pe care le-am făcut au fost inconștiente, altele au fost voluntare. Uneori ne bântuie. Nu sub formă de karma, ci prin pedepse adesea subtile și auto-administrate.
De ce am greșit? Pentru că am fost oameni. Una dintre puținele certitudini din viață este că avem imperfecțiuni. Este foarte neplăcut să fii om.
Cândva, ai făcut ce credeai că este bine. În greșeala ta a fost și puțină înțelepciune – ai crezut că ceea ce faci este cea o alegere bună. Acum, după ce ai trecut prin eșec, știi mai bine. Totuși, în loc să te bucure faptul că ești mai “iluminat”, asta te enervează. Îți spui că ai fost un prost și te enervezi. Ai fost om, ceea ce poate fi greu de suportat.
Tendința este să ne auto-pedepsim. Totuși, oferă-ți un minim de justiție: plătește pentru o greșeală într-o manieră moderată și doar o singură dată. Du-ți pedeapsa, cu scopul de a învața și a-ți elibera conștiința. Săvârșeste-o pentru o perioada moderată de timp. Apoi, dă-i drumul.
Vei face greșeli și în viitor. Întreabă-te „Cât de vulnerabil și autentic sunt dispus să fiu, câte riscuri sunt dispus să îmi asum, câte emoții negative sunt dispus să simt, pentru a ajunge unde îmi doresc?”.
Cât de om ești dispus să fii, pentru a obține lucrurile pe care le vrei? Poți gestiona frica de a fi om, de a face greșeli și a simți emoții negative, dacă toate acestea au un scop?
Vei face și greșeli “aiurea”. Greșeli care nu sunt “nobile”, ci sunt pur și simplu făcute din neatenție. Ai spus un lucru greșit, ai fost stângaci, ai uitat să faci lucrul pe care l-ai promis. E firesc și e frecvent.
Ne gândim că suntem prea leneși, prea neiubitori, prea grași, prea plini de eșecuri… Suntem prea oameni, ca rezumat.
Lăsând la o parte toate rateurile, avem și ceva bun în noi – sau cel puțin avem potențial. Gândul la acest potențial, de a face lucrurile mai bine, este motivul pentru care reușim să ne iertăm (uneori) și să îi iertăm pe ceilalți, atunci când greșesc.
Este mai ușor să lucrăm la a ne potența calitățile, decât să încercăm să scăpăm de defecte. Să renunțăm la tendința de a ne pune într-o categorie: “Sunt un om bun” sau “Sunt rău”. Să spunem, mai simplu, “Sunt un om complex”.
Sunt om. Și urăsc să fiu om. Dar îmi permit să fiu cât de om sunt.
