Unele greșeli pe care le-am făcut au fost inconștiente, altele au fost voluntare. Uneori ne bântuie. Nu sub formă de karma sau sub formă de ghinioane, ci prin pedepse autoadministrate.
De ce am greșit? Pentru că am fost oameni. Una dintre puținele certitudini din viață este că suntem oameni. Asta se traduce ca „avem imperfecțiuni”. Este foarte neplăcut să fii om.
Cândva, ai făcut ce credeai că este bine. În greșeala ta a fost și puțină înțelepciune. Ai crezut că alegerea ta îți va aduce cea mai puțină suferință. Acum, după ce ai trecut prin eșec, știi mai bine. În loc să te bucure faptul că ești mai “iluminat”, mai învățat, asta te enervează. „De ce n-am putut să gândesc așa, atunci?”. Ai fost om, de asta.
Poate simțeai în timp ce făceai lucrurile greșite că nu faci bine, dar nu te puteai opri. Asta înseamnă că ai considerat că vei avea un avantaj făcând lucrul respectiv. Îți doreai să obții ceva și ai acționat pentru a-l obține, chiar dacă nu în cel mai benefic mod. Nu despre asta este vorba în viață? „Cum să obțin ce îmi doresc fără a-i răni pe alții, cum să ofer altora fără a mă răni pe mine?”.
Poate i-ai rănit pe alții în moduri în care tu, la rândul tău, ai fost rănit. Ai pus din nou în scenă amintirea copilăriei tale. Este omenesc. Este, de asemenea, ceva ce poate fi adus la lumină și controlat, pe viitor.
Oferă-ți un minim de justiție, ca un judecător echilibrat și cinstit: plătește pentru o greșeală într-o manieră moderată și doar o singură dată. Săvârșește-ți pedeapsa cu scopul de a învața și a-ți elibera conștiința. Apoi, dă-i drumul.