Tremuri, te doare în piept, amețești, îți e rău…și medicii spun că nu ai nimic.
Așa sunt experiențele clienților care vin la mine pentru atacuri de panică.
Cum apare un atac de panică?
De cele mai multe ori, după primul atac de panică, „apele par că s-au liniștit”.
Totuși, corpul rămâne încordat, respirația e superficială, iar bătăile inimii sunt atent monitorizate. Apare frica: „Dacă voi avea un nou atac de panică?”. Această atenție crescută față de senzațiile fizice e o piesă cheie în menținerea panicii.
Sfaturile superficiale nu funcționează
Probabil ai auzit că „respirația este foarte importantă” când ai anxietate, că ar trebui să mesteci gumă sau lămâie pentru a scăpa de panică, trebuie să numești cinci obiecte pe care le vezi în cameră…
Poate ai auzit atât de multe sfaturi (adesea contradictorii) încât te simți copleșit/ă și nici nu știi de unde să începi!
Chiar dacă ajută pe moment, nu adresează rădăcina, cauza atacului de panică. Cum putem schimba ceva ce nu înțelegem?
Mecanismul atacului de panică. Ce se întâmplă în corp și minte
Pentru a reduce frica, este esențial să înțelegi mecanismul psihic și fizic al atacului de panică. Am făcut un scurt video care explică ce se întâmplă, de fapt, în minte și în corp. Atacul de panică nu este periculos.
Aici îl găsești: https://youtu.be/4CCL1L7E_vQ
În mai puțin de 15 minute îți explic, pas cu pas:
- de ce apare atacul de panică
- de ce e așa intens atacul de panică
- ce să nu faci când ai atac de panică
- ofer recomandări bazate pe studii științifice (nu, nu include „gândirea pozitivă”).
Psihoterapie pentru atacul de panică
Lucrând în terapie, clienții au ajuns de la:
- A nu ieși din casă, la a face plimbări, a merge la magazin și a ieși cu prietenii
- Mers la Urgențe din cauza senzațiilor fizice, la a nu le da așa multă importanță
- Frica de a merge la serviciu, la a-și urma visele
Practic, a-și lua viața înapoi.